În perioada 13-20 martie 2022, 11 studenți de la specializările Drept și Științe politice din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași, au beneficiat de un stagiu de practică, în regiunea Piemonte, Torino, din Italia. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului ASCED – Angajare sustenabila si competitivitate pentru studentii din domeniul economic si drept, implementat de Centrul de Dezvoltare Socială T&CO, în parteneriat cu Fundația Alături de Voi România, în perioada 24 septembrie 2020 – 23 septembrie 2022, co-finanțat prin Programul Operațional Sectorial Capital Uman 2014 – 2020, POCU/626/6/13/130352.
Timp de șapte zile tinerii au putut vizita instituții relevante pentru specializările Facultăților de Științe politice si Drept, având parte de consultanță și întâlniri directe cu angajatori și reprezentați ai diverselor institutii și firme de profil.
În prima zi a stagiului, pe 14 martie 2022, studenții au vizitat sediul Fundație PING – PENSARE IN GRANDA SCS al cărei obiect de activitate este acela de a identifica noi soluții pentru domeniul antreprenoriatului, dezvoltarea și schimbul de idei și proiecte, prin inițiative economice, sociale și participative. A doua parte a programului a constat într-o întâlnire cu domnul avocat Andreea Picco. După o scurtă prezentare comparativă a celor două mari sisteme de drept adoptate de legislația statelor la nivel mondial – sistemul de common law și sistemul de civil law, studenții au putut identifica aspectele comune din legislațiile statelor italian și român, ambele având la bază dreptul romano-germanic. În continuare, discuțiile interactive între studenți și domnul avocat au relevat aspecte de drept comparat între sistemele de drept din Italia și România, studenții aflând aspectele care diferențiază organizarea instanțelor din cele două țări, inclusiv în ceea ce privește existența unor instituții cu atribuții jurisdicțiionale ( ex. Judecătorul de pace) pe care nu le regăsim în sistemul român de drept. Au fost abordate și subiecte referitoare la modalitățile în care cele două state au implementat la nivel național normele din dreptul Uniunii Europene în vedere aplicării unitare a acestora la nivelul țărilor membre UE.
Pe 15 martie 2022, în prima parte a zilei, studenții au vizitat una dintre cele mai mari multinaționale italiene din zona Torino, fabrica de producție Casa Martini e Rossi, unde au putut observa procesul tehnologic complex al realizării produselor proprii recunoscute la nivel mondial. Președintele INFOR ELEA – Smart Business Academy, domnul Carlo Colomba, facilitatorul acestei vizite de studiu, le-a prezentat tinerilor aspecte legate de legislația din Italia privind partea de formare profesională, dar a realizat și o prezentare a situației economice actuale, de după ridicarea restricțiilor impuse de pandemie și măsurile impuse de autorități pentru a ajuta firmele să reziste din punct de vedere financiar. În a doua parte a zilei, studenții au vizitat societatea Frandent Group, din comuna Osasco, regiunea Piemonte, un producător tradițional de utilaje agricole de mari dimensiuni. Regiunea Piemonte fiind dominată de sectorul agricol, evident că și cerința de unelte și echipamente agricole este crescută în această zonă. Aici studenții au putut afla despre cât de important este sectorul agricol pentru economia întregii Italii, dar cu precădere în zona Piemonte, dar și măsurile pe care statul le-a luat pentru a veni în sprijinul agricultorilor în perioada pandemică, din punct de vedere fiscal, respectiv beneficiile oferite acestora, cât și din punct de vedere legislativ, în vederea susținerii antreprenorilor locali și a produselor locale.
În a treia zi, din cadrul stagiului de practică din Italia, studentii au realizat o vizită de studiu la Consulatul General al Romaniei din Torino, unde au fost intampinati de domnul Consul Laurențiu-Mircea BABEI. Au avut loc discuții în legătură cu imunitatea diplomatică și domeniile în care se aplică, studenții înțelegând că personalul diplomatic nu este exceptat de la orice formă de răspundere juridică (contravențională, civilă).Tinerii au avut parte de o discuție interactivă cu domnul consul și au putut lua pulsul comunității românești din zona Piemonte. În a doua parte a zilei, studentii au mers la Università degli Studi di Torino – School of Management SAA, o instituție cu tradiție privind schimburile internaționale de studenți prin intermediul programului Erasmus. Astfel, în cadrul vizitei tinerii au putut descoperi structura Școlii de Management, respectiv cele două departamente, Managementul și Economie și Științele Sociale, (matematică și statistică). Reprezentații școlii le-au prezentat programele de licență și master pe care le propun tinerilor. Totodată, aceștia au precizat că școala se ocupă și de serviciile standard pentru studenți, printre acestea regăsindu-se și programele de practică în cadrul unor companii importante. De asemenea, School of Management asigură pentru proprii studenți servicii precum orientare, îndrumare și activități care vizează plasarea acestora pe piața muncii.
În 17 martie 2022 studenții au fost primiți de conducerea companiei NOVA SIRIA, un producător de nivel mondial pe piața industrială a elementelor de legătură pentru sistemele de apă, iar în a doua parte a zilei au vizitat muzeul Scopri Miniera.
În ultima zi de stagiu, studentii au mers la sediul ziarului L’ Eco del Chisone, un săptămânal din zona Piemonte. Tinerii au fost întâmpinați de doamna Paola Molina, directoarea ziarului, care le-a prezentat structura ziarului și le-a explicat modul în care un eveniment, care are loc în comunitatea lor, devine o știre publicată. Discuțiile au vizat importanța mass-mediei pentru domeniile drept, economie și științe politice, dacă existe articole care să vizeze probleme specific pentru cele trei specializări dar și aspecte legate de codul deontologic al meseriei de jurnalist. Paola Molina le-a făcut un scurt istoric al ziarului, pornind de la înființarea acestuia, din 1906, iar jurnaliștii prezenți la întâlnire au povestit despre modul în care se lucrează într-o redacție, dar și despre munca pe teren.
„Stagiul de practică a fost experiență unică venită la momentul potrivit, o experiență benefică atât din punct de vedere personal cât și profesional. Am analizat particularități ale sistemului de drept italian, realmente interesante și importante, făcând raportări la sistemul de drept din România cu ajutorul doamnei profesor coordonator Larisa Drugă. Prezentarea de la Consulatul General al României la Torino a fost o oportunitate prin care am putut cunoaște și dezbate spețe ce privesc jurisprudența Italiei și relația cetățenilor români stabiliți în Italia, cu sistemul de drept italian cât și relația acestora cu cetățenii italieni. Printre alte activități, o prezentare de actualitate a fost și cea din cadrul companiei NOVA Siria unde s-a discutat despre cum sunt sau nu aceștia afectați de conflictul dintre Ucraina și Rusia. Vizita de studiu din Italia m-a ajutat să îmi dezvolt aptitudinile dobândite în facultate și să iau cu o mai mare ușurință decizii privind cariera pe care o voi urma la finalizarea programului de licență”, a mărturisit Raluca Daria Lazăr, studentă în anul IV, specializarea Drept. „Stagiul de practică din Italia a reprezentat o experiență nouă pentru mine. Am învățat și am aflat multe informații noi care, cu siguranță., mă vor ajuta în viitorul meu profesional. Am interacționat cu avocați și cu reprezentați ai mediului juridic italian, putând astfel să realizăm și comparații între cele două sisteme juridice. De asemenea, întâlnirea de la Consulatul General al României la Torino mi-a dezvăluit diferite spețe judiciare de interes”, a precizat și Cătălina Timofte, studentă în anul IV, specializarea Drept.
Studenții au fost însoțiți, în stagiul de practică, de coordonatorul de practică Larisa Drugă, avocat și cadru didactic la Universitatea „Petre Andrei” din Iași, care a punctat importanța unui astfel de stagiu pentru tinerii care se pregătesc să intre pe piața muncii. „Scopul evenimentului a fost de a oferi grupului ținta, studenților de la specializările Economie si Drept o îmbogățire a bagajului profesional si personal, in special din punctul de vedere al unei noi viziuni cu privire la deschiderea către Europa si adaptarea normelor si procedurilor de lucru la standardele UE”.
Acesta a fost al doilea stagiu de practică organizat în cadrul proiectului ASCED – Angajare sustenabilă și competitivitate pentru studenții din domeniul economic și drept. „Astfel de oportunități profesionale sunt utile pentru studenți pentru că urmăresc ca aceștia să dobândescă competenţele care să-i ajute în carieră. Totodată, doresc să mulțumesc INFOR ELEA, domnului Carlo Colomba și doamnei Diana Mitrofon, pentru tot sprijinul acordat în organizarea și derularea acestui stagiu de practică. Diversitatea pieței muncii la nivel european, precum și caracteristicile inovative ale unui stagiu de practică internațional vor permite absolvenilor specilizărilor menționate să acceadă cu succes pe piața muncii.”, a precizat Roxana Ateșoae, manager de proiect.
Detalii tehnice:
Perioada de implementare a proiectului: de la 24/09/2020 până la 23/09/2022.
Proiectul cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 și are o valoare totală de 4 749 066,06 lei.
Informații suplimentare legate de proiect:
Manager proiect: Roxana Ateșoae
Tel: 0758 028 613
www.asced.centruldezvoltaresociala.ro